My Fucking Life. [:-((]

[Inarmati-va cu rabdare, pentru ca este relativ mult .. si sper sa nu fie citit printre randuri. Multumesc! ]

q:Cifra vietii mele acum?
a: 2
2 vise diferite. 2 lumi diferite. 2 vieti opuse. 2 sentimente necunoscute, neintelese.

Cum e sa traiesti in minciuna? Dar in vise? Dar in perfectiune? Imposibil. Mai ales cand trecutul nu iti da pace, te urmareste, e o umbra. Se spune ca nu trebuie sa iti fie frica de umbra, pentru ca umbra arata ca undeva aproape este LUMINA.

Dezamagirea. Pe masura ce timpul trece, iti dai seama ca persoana care nu trebuia sa te dezamageasca si de la care nu te asteptai la asta, totusi o face. Doare! Doare al dracu de rau.

Neincrederea. Irecuperabila. Pierduta o data, ramane acolo .. in 'timp si spatiu', in neant .. in abis.

Incercari. Aw! Cele mai grele probe in viata, in dragoste, in prietenie. Si mai rau este cand toate lucrurile grele, poate chiar GRESELI prin care treci, te uiti optimist si spui 'Nu sunt greseli, sunt incercari ... sa vada Cineva daca meriti acea persoana, sa vada daca esti capabil sa ierti .. sa vada daca iubesti ...'

Destinul. Destin? Exista? Eu zic ca NU.[subiect destul de discutat; nu o sa fac eu inca o discutie pe tema asta] Consider ca destinul tine de alegere. Tu iti alegi calea. Dar cred ca destinul are si o regula: acceptare.

Speranta. Cand ai o clipa in viata in care crezi ca tu esti lumea pentru o persoana, desi,in fond, nu esti decat o persoana pentru lume, speri. Speri la vesnicie, la infinit, la iubire eterna, la FERICIRE, la IMPLINIRE. Doar speri. Chiar daca se spulbera visul in care traiesti, speranta ramane. Este acolo sadita intr-un colt, unde tu o protejezi, o ocrotesti de durerea dezamagirii, de rautatea nedreptatii, de uratenia adevarului, de cruzimea la care esti supus ...

Intelepciune. De ce inchei gradarea cu INTELEPCIUNE? Pentru ca totul se intampla datorita noua. Daca avem intelepciune, ne ferim de suferinta. Sau cel putin incercam ... Dar si aici este o problema: intelepciunea o castigi pe masura ce nisipul din clepsidra vietii se scurge. Si la ce iti mai trebuie spre sfarsit, intelepciunea? Pentru tine, nu prea. Ramane de datoria ta sa ii ajuti pe cei care se afla pe drumul pe care ai trecut tu si poti arata cararea batuta in lumina, in adevar, in bine ... Dar noi de ce nu ii ascultam pe cei care ne ajuta? De ce tot timpul asteptam sa ne lovim ca sa intelegem? Se pare ca eu nu sunt inteleapta, pentru ca inteleptul este cel care intelege ca totul este de neinteles.

Pentru mine, dragostea? dragostea face parte din viata, si ca si aceasta, iubirea este efemera. Mai rau este ca niciodata nu stii daca amandoua se vor sfarsi impreuna .. "Pana cand moartea ne va desparti...". Decat iubirile adevarate ajung acolo, dar nu poti stii daca TU o ai...

Nu merita sa plangi pentru cineva, pentru ca cei pentru care merita sa plangi, nu te vor face niciodata!

[Poate ca am fost prea profunda, cititi in adanc, nu la suprafata ... Si poate ca nu este frumos post-ul asta, dar simteam nevoia sa ma descarc .. si am facut-o aici.]